luni, 5 septembrie 2016

Cool at school I


Pentru mine mereu toamna a însemnat schimbare, a fost momentul în care parcă mă trezeam la realitate și reveneam cu picioarele pe pământ, iar anul ăsta parcă se întâmplă mai tare ca niciodată. Poate și pentru că mă mut și încep astfel un nou capitol al vieții mele, poate și pentru că urmează să fac ceva ce n-am mai făcut niciodată, poate pentru că voi deveni mai responsabilă decât am fost vreodată, cert este că am planuri mărețe cu toamna asta și scriu asta aici ca un reminder, dar și ca motivație, să-mi amintesc de ce am început atunci când poate îmi voi dori să renunț. 
Fără alte cuvinte *ca să păstrez misterul* hai să vedem primul outfit la care m-am gândit pentru redeschiderea școlilor.



Am ales o ținută casual de inspirație minimalistă compusă dintr-o pereche de jeans mom-fit Mango, un maiou alb cu franjuri, încălțăminte sportivă bonprix de care sunt foarte încântată, pentru că deși respectă liniile clasice, adaugă elementul inedit prin detaliile metalice și am accesorizat totul cu un rucsac din piele ecologică Jadu și ochelari de soare negri.







6 comentarii :

  1. incaltamintea e clar pe placul meu! n-am probat niciodata blugi in stilul asta, ma-ntreb cum mi-ar sta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi că și eu am fost reticentă în privința acestor blugi, dar acum îmi plac foarte mult în astfel de combinații minimal, cu teniși sau pantofi sport joși și un top simplu :D

      Ștergere
  2. Super draguta tinuta. Dar am vazut ca vor sa introduca uniforma obligatorie, asa ca elevii ar trebui sa profite cat mai pot. :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! :*
      Serios? Din câte am citit eu legat de chestia cu ”libertățile elevului” am văzut că uniforma nu va mai fi obligatorie :-? În cazul ăsta o să schimb numele acestor articole din Cool at school în Diversity at University :)))

      Ștergere
  3. Chiar esti cool at school, nu gluma! Imi place maxim rucsacul asta...si cand ma gandesc ca anul trecut NU le suportam... :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc :*
      Și eu eram la fel, dar nu doar cu rucsacul, că și cu pantalonii culottes și palazzo :)) Și acum îmi plac de mor, am văzut unii frumoși pe care vreau să îi comand :D

      Ștergere

Abia aștept să îți citesc părerea!