miercuri, 1 iunie 2016

WOW summer body - The beginning

Undeva la capăt de lume, cum ții drumul drept din București către Dunăre, în orașul în care nimic nu întrerupe liniștea zilnică se întâmplă ca, în fiecare an, vara să-și facă simțită prezența mult mai devreme decât în restul țării, iar timpul pe care noi îl avem ca să ne pregătim de vară este mult mai scurt. ^Azi au fost 36 de grade, ca să mă înțelegeți și mai bine^ 
Am pregătit astăzi o postare scurtă, ca să vă explic în mare cam ce-mi doresc eu de la programul acesta și ce metode voi aplica pentru a ajunge la acel WOW summer body și cum vreau să fac o scurtă cură de detox, doar cu ajutorul produselor naturale: apă vitaminizată, o alimentație bazată pe fructe și legume și, of course, WOW Tea.



Nu mi-a propus un anumit număr de kg pe care vreau să le dau jos, pentru că nu cred că ele contează cel mai mult, vreau doar să ajung la o greutate optimă înălțimii și să arăt așa cum îmi doresc, așadar:

  • vreau să renunț la sucuri acidulate și pline de zahăr și să le înlocuiesc cu apă vitaminizată
  • vreau să diminuez cantitatea de prăjeli pe care o mănânc, așadar, dragii mei cartofi prăjiți, ne voi mai vedea maxim o dată pe săptămână
  • vreau să beau cel puțin 2 litri de apă pe zi
  • vreau să beau cel puțin 2 căni (500 ml) de WOW Tea Detox & Cleanse pe zi (conține ceai verde, care-mi va da energia necesară peste zi, păducel, care îmbunătățește circulația, având efect vasodilatator, numai bun pentru mine, guarana, care crește rezistența la activitate fizică și ajută la scăderea în greutate, pu-erh, luptător pentru stomac și inimă, dar și contra stresului și stărilor de spirit urâte.
  • vreau să fac mai mult sport (acum nu fac mai nimic) - voi urma 30 days squat challenge și 30 days abs challenge și voi posta update-uri săptămânal
  • vreau să consum mai multe shake-uri naturale, făcute de mine
Așadar, în fiecare miercuri voi posta pe blog cum a mers săptămâna de pregătire pentru #wowteasummerbody, cu tot cu momentele în care trișez, pentru că știu că o voi face, dar promit să fiu super sinceră atât cu voi, cât și cu mine. Pe lângă asta, ne vedem în fiecare zi pe Facebook 
ioanaesuper, Instagram @ioanaesuper și pe Snapchat @ioanaesooper. 


8 comentarii :

  1. WOW , mult spor in ce ți-ai propus . Cred ca o să-mi cumpăr si eu ceaiul asta ��

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu ma apuc de el...dar nu pot continua..nu stiu de ce...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărul e că nici eu nu-l respect complet, dar am redus prostiile din alimentație și am făcut o idee mai multă mișcare, chiar dacă nu la nivelul la care îmi doream. În schimb nu pot să beau cei 2l de apă pe zi sub nici o formă, abia dacă beau unul :(

      Ștergere
  3. Stai sa verific daca am inteles bine: in mod normal mancai mai mult de o data pe saptamana cartofi prajiti? Daca asa e, iti spun ca te invidiez chiar si pentru varianta o data pe saptamana :)))) Mie imi plac mult, dar pentru a-mi mentine fundul in dimensiunile standard, ii mananc doar o data la trei luni sa zic, daca nu chiar mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aș fi mâncat cartofi prăjiți cu garnitură de cartofi prăjiți zi de zi, dacă s-ar fi putut :)) Am un stil de viață dubios, ”alerg” mult și de multe ori efectiv n-am timp să mănânc nimic, sau mănânc tâmpenii de tip fast-food cumpărate din oraș, dar în ultima vreme am încercat totuși să-mi fac timp să mănânc puțin mai echilibrat :D Am noroc de un metabolism rapid și cred că și stilul de viață mereu activ, mereu pe drum , mereu ân grabă, somn cam puțin are ceva de spus și reușesc să nu depun aproape deloc :D

      Ștergere
  4. Și eu am avut ceai de la Wow Tea. Și vreau să îți spun că la mine în două luni, a dat mari rezultate. Mă simt alt om. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie îmi place mult, mult de tot, chiar e ceva WOW :D

      Ștergere

Abia aștept să îți citesc părerea!