luni, 23 mai 2016

Idei de homedeco


Ca să începem săptămâna frumos m-am gândit să scriu un articol scurt în care să vă arăt câteva idei drăguțe și simple de homedeco și de organizare a bijuteriilor/parfumurilor/cosmeticelor și al altor accesorii și chestiuțe atât de necesare nouă. Am făcut un preview live pe snapchat pt această postare și a avut un reach destul de bun, așa că am decis să iau pozele de acolo pentru că-mi plac mult.


Pentru că încă n-am reușit să-mi montez o etajeră sub oglindă, mă folosesc de un scaun înașt să am mereu la îndemână chestiile pe care le folosesc cel mai des: parfumurile preferate, așezate pe o mică tăviță, peria Tangle Teezer, beauty blenderul Ebelin, ceasurile și cosmeticele. Pensulele, creioanele de buze și de ochi, tușul și rimelul favorit și-au găsit locul într-o cutiuță metalică foarte cute, cu bulinuțe, pe care am umplut-o cu orez, ca să le țină drepte, iar produsele pentru față: crema, fond de ten, pudră, blush și altele sunt într-o altă cutie, ceva mai în spate.

Suportul ăsta l-am găsit de curând ascuns într-un colț și chiar uitasem de el, dar l-am agățat de lampa vintage din cameră și am pus în el câteva brățări, inele și elastice de păr, iar sus am agățat câteva perechi de ochelari de soare. Oservați, vă rog, și maimuța agățată de pat :)) 


Iar colierele le-am agățat de un suport DIY, realizat dintr-o ramă animal print în care am bătut câteva cuie șiiii am zis că voi face și un desen pe care să-l pun înăuntru, dar n-am găsit niciodată timp pt asta, acum că tot mi-am amintit, o să mă ocup zilele astea și o să pun pe Snap ( ioanaesooper) sau pe Facebook ”opera„ care va ieși. Nu sunt toate colierele acolo, pentru că unele dintre ele sunt pe la prietenele mele și chiar le rog să vină să bem o cafea și poate să mi le aducă, dacă tot au drum încoace :)) Fetelor, call me!

Voi ce alte idei ați pus deja în practică? Aștept ideile și pozele în comentarii sau pe celelalte rețele:



Snapchat  - ioanaesooper

2 comentarii :

Abia aștept să îți citesc părerea!