luni, 7 martie 2016

Esențe de primăvară - Naturelle Osmanthus


Primăvara a venit la mine cu multe zile frumoase și cu multe zile încărcate dar am încercat să mă bucur de fiecare. După cum știți am luat permisul și am avut câteva reușite pe plan profesional, dacă le pot numi așa, dar pregătirea mi-a ocupat tot timpul, așa că blogul a trecut în planul secund, deși aveam câteva articole pregătite, dar nefinisate. Astăzi vorbim despre parfumul care îmi vestește primăvara în fiecare an, Naturelle - Yves Rocher, de această dată în varianta Osmanthus. Cu toate că nu sunt un fan al parfumurilor florare, acesta m-a cucerit.
Probabil datorită bazei lemnoase de cedru am ajuns să iubesc acest parfum, pentru că altfel nu îmi pot explica, dar de când zilele au devenit mai călduroase și soarele se arată mai des, mereu întind mâna după el dimineața. Iasomia și Osmanthusul se completează perect cu notele citrice de vârf și transformă acest parfum într-o esență încântătoare. am avut și varianta simplă, ale cărei note erau ceva mai fresh, dar parcă îl prefer totuși pe acesta.
De altfel, pentru că sunt un cumpărător impulsiv și de multe ori aleg produsele după aspect, trebuie să vă spun că îmi plac mult detaliile finuțe de pe cutie, dar și degrade-ul sticluței, mi se pare foarte drăguț și primăvăratic.
Pentru tine ce parfum vestește primăvara?

6 comentarii :

  1. Mie imi place foarte mult La vie e belle. Il ador.

    RăspundețiȘtergere
  2. Desi am multe parfumuri de la Yves Rocher, recunosc ca nu stiu cum miroase acesta:))))

    http://trend-with-deea.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte fain, daca iti plac parfumurile florale si dulci, incearca-l :*

      Ștergere
  3. eu am naturelle simplu, il iubesc! o data cu temperaturile mai marisoare, l-am scos la inaintare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am avut și pe acela și mi-a plăcut mult, cred că o să-l cumpăr din nou pentru vară, chiar dacă mai am și Light Blue de la Dolce Gabbana potrivit tempeaturilor ridicate :*

      Ștergere

Abia aștept să îți citesc părerea!