joi, 2 octombrie 2014

Rețeta fericirii

Pentru că la ultimul concurs v-am cerut părerea despre ce ați mai vrea să vedeți pe blog, iar o fată tare drăguță mi-a spus că ea ar vrea să citească despre cum putem să fim mai fericiți.

Eu sunt de părere că fiecare individ este singurul responsabil de fericirea sa, iar pentru a fi fericiți trebuie să eliminăm toate energiile negative care ne apasă. Nu vreau să scriu rețete universal valabile, o să vă spun exact ce am făcut eu pentru a fi mai fericită.




  1. În primul rând eliminați toate persoanele nocive din viața voastră. Nu contează nici de cât timp vă cunoașteți și nici cum v-ați cunoscut. Dacă simți că o anumită persoană mai mult te face să suferi, te agasează sau te supără decât te face să zâmbești, atunci este timpul să apeși butonul ”EJECT”. Nu ești obligat să stai alături de nimeni fără voia ta!
  2. Trebuie să avem grijă la fel de tare de spirit cât și de trup, căci sunt interdependente, așa este natura noastră: suntem duali, avem două componente principale. Dacă tocurile îți dau încredere în sine și te simți bine purtându-le, atunci poartă-le oriunde, la orice oră! Dacă îți place să ai buzele roșii, poartă buze roșii! Dacă ai chef să te deconectezi jumătate de oră și să te duci să te plimbi, atunci amână nenorocitul ăla de raport pe care îl ai de făcut și ieși și te plimbă!
  3. Păstrează proporția în orice! Muncă și relaxare, mâncare sănătoasă și junk food, timp pentru alții și timp pentru tine. Proporția nu trebuie să fie 50%-50%, ci atât cât simți că este ok pentru tine.
  4. Fă-ți cel puțin o dată pe săptămână timp pentru o ieșire din oraș și o dată pe lună pentru un city-break și evadează din rutină. De obicei bei cafea cu lapte? Încearcă fără. Mănânci cartofii prăjiți cu ketchup din comerț? Încearcă un sos care chiar a văzut roșiile sau dacă ești și mai îndrăzneț, un sos wasabi sau tzatziki, sau o vinegretă. Deschide-ți orizonturile, nu rămâne nici măcar la același sendviș de la Subway.
  5. Fă orice te face fericit! Încalcă regulile, fă-ți tatuaje, schimbă ceva la locuința ta, ieși la alergat, ia-ți un cățel, donează copiilor sărmani și orice altceva te face să te simți curat și împlinit.

4 comentarii :

Abia aștept să îți citesc părerea!