sâmbătă, 24 august 2013

Review: Balsam de buze Yves Rocher

Bună ziua, drăguțelor!
Cu toate ne dorim buze hidratate , fine și moi, numai bune de sărutat , nu?
Dar fiindcă nu tot timpul este ușor să le obținem , mai ales că de multe ori ne confruntăm cu mulți factori externi care nu își doresc asta , cum ar fi frigul , vântul sau soarele puternic , în ajutorul nostru  sare industria cosmeticelor franțuzești, prin gama variată de balsamuri de buze Yves Rocher.
Din câte știu eu sunt 6 arome disponibile , din care până acum am încercat 3 : cocos , strugure și zmeură. Toate aromele mi s-au părut delicioase , fiecare în felul ei.

Ce face mai exact acest balsam ?


Învăluie buzele ăntr-un strat protector delicios , cu miros adorabil, luciu frumos și chiar puțină culoare în cazul celui cu zmeură , care le hrănește și le hidratează  vizibil.

După doar două utilizări buzele mele s-au simțit ca după o terapie spa . Puterea mare de hidratare a fost chiar o surpriză foarte plăcută , având în vedere prețul mic al acestui produs .
Aplicat seara, înainte de culcare, balsamul „se activează” pe timpul nopții , iar dimineața buzele vor fi catifelate ca o petală de trandafir , iar balsamul se va mai fi păstrat foarte subtil pe buze, să mă alungați  pe mine cu pietre de nu-i așa :)) .
Vă recomand acest balsam cu mâna pe inimă , căci dintre toate cele încercate de mine este cel mai bun , iar din partea mea are 10/10 .
Mă salvează de fiecare dată  și nu degeaba îl tot recumpăr din iarnă, de când l-am descoperit.

Prețul său este de 9 lei la ofertă și parcă 12 la preț întreg .

Voi l-ați încercat ?
Dacă da : E și pentru voi un holy-grail? Ce părere aveți despre el ?
Dacă nu : V-ați dori să îl încercați ?
Ce produse Yves Rocher vă plac?

9 comentarii :

  1. L-am încercat pe cel de strugure, însă nu am fost la fel de mulțumită ca tine. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu mai văd viața fără ele :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Înțeleg. Nici eu nu aș putea trăi fără un balsam de buze hidratant :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu le-am incercat inca, dar cel cu strugure suna interesant :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu îl vreau acum pe cel cu migdale :D . Pupici! :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Mie imi plac la nebunie balsamurile de buze, din pacate le folosesc cam greu :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu le prefer pe cele doar cu ingrendiente natural: unt de shea, ceara de albine, unt de cacao, etc

    RăspundețiȘtergere
  8. Păi de ce să le folosești greu ? Le adoooor :X

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu vreau să mă apuc să îmi fac singură! :D Sper să reușesc și să iasă ceva bun . :*

    RăspundețiȘtergere

Abia aștept să îți citesc părerea!